Ai simțit vreodată că reacționezi exagerat într-o ceartă, că fugi de responsabilitate sau că te autosabotezi chiar când lucrurile merg bine? E posibil ca aceste reacții să nu aibă legătură cu prezentul, ci cu trecutul. Traumele din copilărie nu dispar odată cu vârsta. Ele se infiltrează subtil în alegerile noastre, în relațiile pe care le construim, în modul în care muncim și în felul în care ne percepem valoarea.
🧠 TRAUMELE DIN COPILĂRIE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA DECIZIILOR LA VÂRSTA ADULTĂ
Experiențele traumatice timpurii nu trebuie să fie neapărat abuzuri fizice sau evenimente extreme. Ele pot include neglijarea emoțională, critica constantă, lipsa siguranței afective, sau chiar presiunea perfecționismului parental. Deși aparent “obișnuite”, aceste contexte creează un fundal psihologic care influențează profund deciziile de adult – de la carieră și relații, până la gestionarea emoțiilor și stima de sine.
1. Cum se imprimă traumele în creierul în formare
Creierul unui copil este extrem de plastic – adică maleabil. Își formează conexiunile neuronale pe baza mediului în care crește. Când copilul este expus la critică, ignoranță emoțională, frică sau abandon, el va dezvolta căi de gândire și reacție centrate pe supraviețuire, nu pe încredere și explorare.
Aceste mecanisme devin apoi automatizări inconștiente la vârsta adultă. Cu alte cuvinte, deciziile nu mai sunt luate în funcție de realitatea prezentă, ci prin filtrul trecutului: „Nu mă pot baza pe nimeni”, „Dacă greșesc, nu mai merit iubire”, „Sunt responsabil pentru fericirea celorlalți”.
2. Decizii bazate pe frică și nu pe dorință
Unul dintre cele mai frecvente efecte ale traumelor din copilărie este tendința de a lua decizii din teamă și nu din autenticitate. Asta înseamnă:
Alegi un job stabil, dar care nu te împlinește, pentru că “e mai sigur”
Eviți relații profunde, pentru că “toți pleacă”
Spui “da” la tot, ca să nu fii respins
Nu îți asumi riscuri, pentru că orice greșeală e percepută ca o catastrofă
Aceste alegeri creează un cerc vicios: eviți disconfortul, dar te îndepărtezi de o viață autentică.
3. Autosabotajul și vocea critică interioară
Copiii care au fost frecvent criticați sau invalidați dezvoltă o voce interioară dură care le însoțește deciziile toată viața. Această voce spune:
“Nu ești suficient de bun.”
“Dacă reușești, cineva te va da jos.”
“Nu meriți fericirea.”
Din această traumă emoțională se naște autosabotajul – acel comportament în care, inconștient, îți subminezi propriile obiective sau refuzi oportunitățile din frică de eșec sau de a nu fi “demascat”.
➡️ De aceea, chiar și oameni extrem de capabili pot rămâne blocați în joburi sau relații nesatisfăcătoare – nu pentru că nu pot mai mult, ci pentru că un “eu” rănit din trecut nu crede că merită mai mult.
4. Alegerea partenerilor care recreează traumele
Un alt mod prin care traumele din copilărie afectează deciziile adulte este alegerea inconștientă a partenerilor care ne reactivează rănile vechi. De exemplu:
Dacă nu ai primit afecțiune, ești atras de persoane reci, distante
Dacă ai fost controlat, ajungi în relații cu dinamici de putere
Dacă ai fost ignorat emoțional, tolerezi comportamente de neglijență afectivă
Această tendință se numește repunerea în scenă (repetition compulsion) și este un mecanism psihologic de încercare inconștientă de “a repara” trecutul. Din păcate, de cele mai multe ori, nu reparăm – ci retrăim trauma.
5. Decizii de viață luate pe baza fricii de abandon
Copiii care au crescut în medii instabile (cu divorțuri, plecări bruște, părinți indisponibili emoțional) devin hipervigilenți emoțional ca adulți. Acest lucru îi face:
Să evite angajamentele
Să se teamă constant că vor fi părăsiți
Să devină dependenți afectiv de un partener
Să își sacrifice propriile nevoi pentru a “nu deranja”
Astfel, multe alegeri importante – căsătorie, mutare, joburi – sunt făcute nu în funcție de ce e potrivit, ci în funcție de cine “nu va pleca”. Este un mod de viață centrat pe evitarea abandonului, nu pe autonomie.
6. Cum recunoști că deciziile tale sunt influențate de traume
Semnele cele mai clare includ:
Sentimentul de autoanulare – simți că trăiești viața altcuiva
Dificultăți de a spune “nu”, chiar și când e necesar
Decizii constante bazate pe frică, vinovăție sau rușine
Tipare repetitive în carieră sau relații, în ciuda schimbării contextelor
Evitarea oricărui risc, chiar și benefic
Conștientizarea este primul pas în ruperea acestor tipare. Când înveți să observi vocea trecutului, poți începe să iei decizii din prezent.
7. Ce poți face pentru a schimba aceste tipare
💡 Terapia – fie ea cognitiv-comportamentală, psihodinamică sau bazată pe atașament – te ajută să identifici și să restructurezi convingerile formate din copilărie.
💡 Autocompasiunea – înlocuiește critica interioară cu empatie față de copilul tău interior. Ai dreptul să greșești, să înveți, să crești.
💡 Jurnalul emoțional – scrie despre deciziile importante și întreabă-te: “Cine ia această decizie – adultul prezent sau copilul rănit?”
💡 Construirea de relații sigure – prieteni, parteneri, mentori – oameni care te validează și îți oferă spațiu să fii autentic.
💡 Educația emoțională – citește, participă la ateliere, învață despre traume, atașament și neuroplasticitate. Informația eliberează.
Vindecarea schimbă modul în care alegi
Traumele din copilărie nu sunt o sentință pe viață, dar au puterea de a ne modela alegerile dacă nu le conștientizăm. A ști cum îți afectează trecutul deciziile înseamnă a prelua controlul asupra prezentului tău. În loc să reacționezi, poți alege. În loc să repeți, poți transforma.
Deciziile luate dintr-un loc de încredere, iubire de sine și claritate sunt cele care construiesc o viață autentică și împlinită.
